Etichete

,


heart-and-brainAud frecvent “urăsc proştii”, “cel mai tare pe lumea asta mă irită prostia”, “mă dezic de proşti”, “dacă prostia ar durea mulţi ar urla”.

Ne amuzăm teribil şi superior la bancurile despre proşti şi prostie.

 

Cităm erudit din înţelepţii lumii, neratând nici o ocazie de a ne arata profunzi si culţi, definind peiorativ prostia ca „singurul viciu veritabil”, o „deficienţă organică”, o „suferinţă nedureroasă a inteligenţei”, „coşmarul raţiunii”.

Aşa cum este definită în DEX, prostia reprezintă caracteristica unei persoane de a fi lipsită de inteligenţă, de a fi ignorantă, incultă, naivă, credulă, fară carte, neevoluată, de condiţie socială modestă.
Aşadar, conform definiţiei, oamenii care nu au avut acces la educaţie, cei care nu au trecut prin şcoli, sunt proşti.
Tot DEX-ul ne invaţă că naiv şi credul înseamnă lipsit de experienţă şi prefăcătorie, simplu, natural, sincer, ingenuu. În consecinţă şi aceştia sunt tot proşti. La fel şi cei care din punct de vedere social au o condiţie modestă.
Mergând pe firul logicii, la polul opus, cei care au studii şi statut social inalt, cei capabili de a fi bănuitori, prefăcuţi, făţarnici, complexi, sunt deştepţi.

 

Deşteptăciunea nu este echivalentă cu caracterul, aşa cum prostia nu implică obligatoriu lipsa acestuia.
În concluzie, asta înseamnă că unii dintre bunicii noştrii e posibil să fi fost proşti. La fel şi unii dintre părinţii nostrii. Ba chiar şi unii dintre noi. Oamenii sinceri şi simpli sunt proşti. Şi săracii sunt proşti.
Îi urîm şi ne dezicem de ei, cu superioritate şi aroganţă. Îi alungăm şi ne ferim să îi avem în preajmă să nu ne facă de ruşine în faţa deştepţilor. Cu cât mai mult îi înjosim, cu atât mai inteligenţi părem. Cu cât mai afectaţi dăm ochii peste cap exasperaţi de numărul lor, cu atât mai evident punctăm condiţia noastră superioară şi profundă. Cu cât mai apăsat îi călcăm în picioare, cu atât mai semeţ ţâşneşte îngâmfarea noastră. Datorită proştilor avem success şi tot pe ei se bazează victoria noastră atunci când exclamăm entuziasmaţi şi mândrii “l-am prostit”. Cu cât reuşim să prostim mai tare şi mai des, cu atât mai deştepţi credem că suntem.

 
***
Sunt proşti şi mulţi, dar ei ne-au tamponat pe frunte când ne-a fost rău, ei ne-au legănat somnul cu poveşti. Ei ne-au întins cu mâna tremurândă toată agoniseala lor de-o viaţă strânsă cu privaţiuni din pensia jalnică pentru a ne cumpăra noi, ăştia deştepţi, primul nostru computer. Ei ne-au dat la şcoală şi s-au sacrificat conştient ca să devenim noi evoluaţi şi inteligenţi. Ei ne şterg la fund după ce unii deştepţi ne-o trag până facem pe noi. Ei ne hrănesc şi ne curăţă jegul lăsat in urmă atunci când alergăm grăbiţi să ne traim viaţa de oameni deştepţi. Şi tot ei ne stau alături, cu duioşie şi pioşenie, fără a ne judeca, iubindu-ne necondiţionat, după ce traiul nostru de oameni deştepţi ne-a împins la lucruri necugetate.

Ei dau cu mătura, freacă podele si latrine, muncesc pămîntul, ne deschid larg uşa casei lor modeste şi acceptă cu smerenie şi recunoştinţă frimiturile aruncate de cei deştepţi, demni să le evalueze prestaţia. Ei sunt unii din subalternii noştrii care ne asigură succesul profesional şi bani mai mulţi în cont. Ei execută cu supunere tot ceea ce noi, ăştia deştepţi, poruncim.
Ei, proştii, sunt mai oameni decât mulţi dintre noi. Existăm datorită lor. Suntem deştepţi datorită lor. Lumea e împărţită în proşti şi oameni suficient de deştepţi încât să profite de pe urma lor.
E absolut în regulă să fi siderat de prostie. Dar atunci când viaţa te trânteşte, când eşti la pământ deznădăjduit şi fără vlagă, când nu mai ai nimic şi toţi cei deştepţi te-au abandonat de mult, să nu te surprindă dacă la căpătâiul tău, cu ultimile puteri adunate, vei desluşi silueta unui prost.

Şi chiar dacă tărziu, acela va fi un moment bun să te întrebi care dintre voi e cel adevărat.

Anunțuri