Etichete


Poza finala-1

Am surâs trist. Ce-aş fi putut să-ţi spun?
Privirea ta mă pârjolise. Mă arsese întâi mocnit, până am simţit durere. Apoi, zâmbetul tău m-a spart în mii de bucăţi, cu zgomot surd, împrăştiindu-mă dezordonat prin toată camera. De teamă să nu provoc un incendiu mi-am strâns în grabă de pe jos crâmpeie zdrenţuite de suflet mustind de adrenalină. Sau poate era doar trăire…

Tâmplele îmi zvâcneau iar inima imi pulsa în gât. În semiobscuritatea din cameră desluşeam conturul tău perfect. Şi ochii. Şi zambetul. Aerul devenise fierbinte şi înnecăcios şi prin geamul deschis perdele albe dănţuiau fantomatic în briza încinsă a nopţii.
Aş fi vrut să alerg către tine, să te inlanţui definitiv şi sublim, să mă umplu de tine, să te umplu de noi. Simţeam o nevoie organică să îmi lipesc buzele arse de pielea ta şi să le trimit să alunece avid peste tot, coborând uşor, chiar şi peste zaua de aur care iţi înlanţuia degetul…nu şi inima. Şi apoi să urlu, a neâmplinire, a neânţeles, a tot şi nimic.

***
De afară din noapte, printre undele eterice ale perdelelor albe, alunecă tânguitor şi îmi răscoleşte sufletul, un ecou.
– Îmi acorzi acest dans?
Am surâs trist. Ce-aş fi putut să îţi spun?

Anunțuri