Etichete


poza consumerismAţi încercat să vă opriţi vreodată, fie şi pentru câteva momente, din ritmul atroce al vieţii pentru a analiza cu luciditate cum trăim cu adevărat?

Nu mă refer aici la a face analize complexe, studii aprofundate sau la a emite judecăţi de valoare ştiinţific argumentate. Şi nici la a filozofa siropos jonglând cu truisme pompos împachetate.
Mă refer la a vă uita lucid şi asumat, pragmatic, la ceea ce faceţi zi de zi.

Cei mai mulţi dintre noi ne trezim odată cu soneria enervantă a ceasului deşteptător. Pardon! A telefonului inteligent de ultimă generaţie cu care adormim la căpătâi după ce l-am butonat şi măngâiat obsesiv pe ecran până ne-au amorţit degetele. Ne trezim greu şi nu ne simţim cu adevărat odihniţi. Deschidem ochii şi începem să ne stresăm.
Ne târâm prin casă cu gândul la ce avem de rezolvat. În fiecare zi avem taskuri. Nu trăim, ci rezolvăm taskuri.
Pornim în trombă spre job şi inevitabil, ne enervăm în trafic. Teoretic mergem la job. Practic, schimbăm doar cuşca. Ajungem iritaţi, transpiraţi, frustraţi şi parcă deja puţin obosiţi. Apoi ne cufundăm în ceea ce numim muncă. Teoretic muncim. Practic, încercăm să ne mulţumim şeful, să ne punem la respect subalternii, să fim remarcaţi şi aplaudaţi la scenă deschisă. Ne dorim sa fim promovaţi. Teoretic, ne bucurăm de rezultatele muncii noastre. Practic, dăm frenetic din coadă când primim un os în plus. Teoretic, ca urmare a competenţelor şi aptitudinilor noastre. Practic, de multe ori ca urmare a datului din coate. Şi a pupăturilor constante, bine plasate, la punct fix. De aici relaţia directă dintre coate – coadă, buze – dos folosită de unii în reţeta succesului.
Da. Toţi muncim pentru bani. Muncim mult. Ne epuizăm. Şi ca să ne dăm puterea de a continua, ne oferim un argument perfect plauzibil. Muncim ca să trăim mai bine. Cu cât suntem mai neglijaţi, mai desconsideraţi, mai nerespectaţi, cu atât muncim mai mult. Ca să demonstrăm.
Cu mult peste orele de program ne întoarcem acasă sfârşiţi. Rupţi de oboseală intrăm pe uşă acrii şi viciaţi, uitând de cele mai multe ori să ii salutăm pe cei dragi. Sau să îi îmbrăţisăm. Şi din nou, ca să ne putem privi în oglindă, ne servim o scuză. Şi încă una bună. Doar am muncit toată ziua!
În consecinţă avem dreptul la o mică plăcere vinovată: TV-ul. Ne cufundăm în canapea şi butonăm cu frenezie telecomanda. Şi ce aflăm? Că viaţa noastră este „nashpa”. Că nu avem nimic sau avem prea puţin. Că nu suntem în pas cu moda. Că părul nostru este urât, că pantofii din dulap nu sunt fashion, că e grav dacă manechiura noastră nu este pătrată, că pielea nu este suficient de luminoasă, că nu mancăm sănătos, că maşina din garaj nu este un model sigur, că mobila nu este ergonomică iar copilul nu merge la o şcoală bună. Că suntem foarte nefericiţi cu ce avem. Noroc că există TV-ul şi reclame care să ne ofere soluţii şi să ne arate cum trebuie să fim.

Aşa că, în primul nostru moment de răgaz, alergăm la shopping. Şi cumpărăm. Mult. Orice. Fără cumpătare. Asta ne dă iluzia unei palide fericiri de moment. Venim încărcaţi de pungi şi le depozităm acasă. Şi adunăm. Strângem. Acumulăm. Consumăm. Şi aruncăm. Şi iar cumpărăm.

***

Dar paradoxal, fericirea dispare în câteva zile. Descoperim cu stupoare că trebuie să muncim mai mult pentru a ne acoperi golul din buget. Şi ne-ar trebui o casă mai mare ca să depozităm tot ce am strâns. Aşa că reluăm ciclul. Muncim mai mult. Şi fericirea noastră este în cădere liberă. Dar nu ne permitem să ne oprim. Pentru că noua noastră casă, cu o garderobă mai mare, cu un spaţiu de gătit mai generos, cu un garaj mai modern, cu un sistem de alarmă performant, cere mai mulţi bani. Cu cât avem mai multe lucruri, cu atât avem mai puţin timp să ne bucurăm de ele. Şi mai mult gunoi. Şi cum timpul este singura resursă cu adevărat nerecuperabilă, cu cât posedăm mai mult, cu atât avem de fapt mai puţin. Mai puţin timp pentru ce ne face cu adevărat fericiţi: familie, prieteni, călătorii, experienţe.
Iar atunci când, cu greu, reuşim să găsim puţin timp liber, ghici ce facem? Ne uităm la TV şi mergem la cumpărături.

Paradoxal este că această autodistrugere face parte din evoluţie!

Anunțuri