Etichete

, ,


timpul

Dacă iţi spun că sunt ocupată, probabil că nu vreau să te văd. Sau nu reprezinţi o prioritate.

Dacă insişti, ţi-o voi spune direct. Cu delicateţe, dar făţiş. E puţin incomod, dar e sănătos.

Şi nu trebuie să te superi. Nu e semnul trufiei şi nici al infatuării. Nu înseamnă că “m-am ajuns” şi nici că “fac figuri”.

Timpul este cea mai importantă resursă. Singura despre care ştim doar cât am consumat, nu şi cât ne-a mai rămas. În consecinţă suntem îndreptăţiţi sa o folosim foarte atent. Cu selectivitate. E dreptul fiecaruia să îşi prioritizeze acţiunile.
În mai bine de 14 ani petrecuţi în mediul corporatist, am avut adesea ocazia să văd cum mulţi manageri se subjugă muncii şi îşi neglijează puţinele ore de după birou. Şi eu m-am numărat printre ei. Prin mimetism, majoritatea subalternilor fac acelaşi lucru. Mimetismul este expresia instinctului de supravieţuire. A te confunda cu mediul şi a imita servil un model, chiar daca acesta este contrar principiilor şi valorilor tale, pare a fi în multe medii o reţetă de succes care îţi asigură cel puţin liniştea. Ajungem astfel alienaţi, rupti de frumuseţea vieţii, incapabili de a spune “nu”.

E grav că prelungim acest comportament şi în viaţa personală. Nu refuzăm din multe motive. Fie pentru că avem o latura caritabilă, ne temem de impoliteţe şi conflict, urmărim să aderăm la un grup, nu vrem să supăram, nu vrem să pierdem oportunitaţi şi să închidem uşi. Însă astfel nu facem decât să desconsiderăm timpul nostru.
Suntem mereu ocupaţi şi obosiţi. De fapt avem mintea ocupată şi vlăguită. Suntem prea ocupaţi să mai găsim timp să ne vedem cu un prieten bun, să îi facem o surpriză partenerului de viaţă, să ne însoţim copilul la film, să facem o plimbare în parc, să citim un roman bun, să plecăm într-o calătorie la care am visat de mic copil, să facem amor, să ne căsătorim, să naştem copii.

Suntem prea ocupaţi pentru a le răspunde părintilor la telefon, nerealizând cât de norocoşi suntem în acel moment că acel telefon încă sună…

***
Cu ce suntem ocupaţi? Cu lucruri importante!
Cu bibilitul unei prezentări, cu cititul unui e-mail haios, cu căratul de bannere, cu îndosariatul unui contract, cu “periatul” şefului , cu conceperea unui Memo în care să cerem să se facă licitaţie şi să se aprobe achiziţia a încă unui pix, că am rămas fără pasta la ăsta, sau cu luarea celor 10 semnaturi pe acest document vital.
Suntem foarte ocupaţi. Şi servim scuza asta tuturor. Chiar şi nouă. Pentru că, spunem noi, suntem perfecţionişti şi avem standarde înalte. Şi nu concepem să nu facem totul foarte bine. Chiar şi când dăm cu mătura.
Asta îmi aminteşte de o maximă a regretatului părinte al managementului, Peter F. Drucker ,care considera că “nu există risipa mai mare decât să faci foarte bine ceea ce nu ar trebui făcut deloc”.
Dacă petreci o oră din viaţă ca să aranjezi frumos în pagină Memo-ul de care vorbeam mai sus si care va sfarşi abandonat într-un dosar, e cât de cât scuzabil. Dar dacă petreci o viaţă întreagă muncind pe brânci, fără să ştii clar de ce o faci, asta e cu adevărat trist.
Aşa că dacă mă suni şi iţi spun că sunt ocupată, probabil ca nu vreau să te văd. Sau nu reprezinţi o prioritate.

Anunțuri