Etichete

, , , , , , ,


om fatarnicLa întrebarea asta obţinem răspunsuri relativ asemănătoare, oricât de mic sau de mare ar fi eşantionul de intervievaţi.

Cu toţii urâm minciuna, nedreptatea, meschinăria, prefăcătoria, duplicitatea, superficialitatea, lipsa de caracter şi de educaţie a oamenilor.

Toţi afirmăm cu vehemenţă că suntem de-a dreptul bombardaţi, afectaţi şi oripilaţi de aceşti factori poluanţi. Dar, din păcate,

asta rămâne doar o afirmaţie fără consistenţă pentru unii dintre noi.
Pentru ca puşi în situaţia de a reacţiona în viaţa reală şi de a sancţiona comportamente ca cele de mai sus, aceştia în mod paradoxal le încurajează sau în cel mai fericit caz, le ignoră, mai ales dacă nu le sunt adresate.

 
Mulţi dintre cei care leşină de râs la o glumă proastă făcută de un individ care abia ştie să îşi scrie numele şi e certat cu bunele maniere, vor fi primii care vor sări ca arşi afirmând că urăsc prostia şi incultura.

 
Cei care se orientează rapid la locul de muncă şi se aliază cu polii de putere, asistând muţi şi orbi la hărţuiri profesionale şi psihologice sistematice îndreptate asupra unei victime incomode, coleg cu ei, vor afirma foarte vocal că ei urăsc meschinăria şi prefăcatoria.

 
Cei care au fost “unşi” cu generozitate si l-au anunţat câştigător pe cel care a ieşit de fapt pe locul 2, se vor bate cu pumnii în piept ori de câte ori vor avea ocazia, afirmând convingător şi principial că cel mai mult pe lume urăsc minciuna.

 
Cel care asistă indiferent, ba chiar bucuros cand superiorul ierarhic îi aduce unui coleg acuzaţii nefondate, ba chiar intervine afectat susţinându-şi şeful (deşi nici nu ştie şi nici nu îl interesează cine are dreptate), acela să fiţi siguri că declară că detestă meschinăria şi nedreptatea.

 
Femeia care tolerează lipsa de respect a partenerului sau bărbatul care işi alege consoarta pe principii exclusiv fizice, vor afirma că nu suportă lipsa de rafinament, platitudinea, prostia şi superficialitatea.

 
Ne plac citatele motivaţionale, le afişăm cu frenezie pe Fb şi ne erijăm în lupii moralişti. Dar oare, câţi dintre cei care fac asta sunt dispuşi să spună “stop joc” în viaţa reală? Câţi au intervenit în favoarea altora atunci când ei inşişi nu aveau nimic de câştigat dar foarte mult de pierdut? Câţi îşi dau demisia când un coechipier este abuzat şi câţi au cu adevărat curajul şi verticalitatea de a acţiona conform acestor principii pe care dealtfel le declară valori personale?

***
Nu mă înţelegeţi greşit. Nu pledez pentru a face asta. Poate nici eu nu o fac mereu. Nu susţin să devenim nişte războinici agresivi. Nu trebuie să fim toţi justiţiari. Şi nici eroi.
Este absolut în regulă dacă alegi să taci şi să ignori oferindu-ţi explicaţia că este o tehnica bună de supravieţuire, un semn de înţelepciune şi diplomaţie, că nu este treaba ta, că aşa ai învăţat la cursurile de NLP sau că pur şi simplu nu iţi permiţi “să faci valuri” şi să înoţi împotriva curentului. Este ok. Dar în cazul ăsta, scoate aceste comportamente din lista lucrurilor pe care afirmi că nu le suporţi, dând ochii peste cap cu emfază. Nu doar pentru că jigneşti inteligenţa celorlalţi. Dar şi pentru că ar fi indicat să fi măcar corect cu tine însuţi!

Anunțuri