Etichete

, , , ,


poza taxi

Plouă mărunt cu picuri grei şi reci. Ridic ochii către cerul plumburiu de februarie şi mă gândesc că mai e până la primăvară…
Sunt agitată, de ore bune alerg continuu. Am una din acele zile cu agenda plină, cu treabă în diverse părţi ale oraşului. Mai am 15 minute până la urmatoarea întâlnire.

 

Zăresc cu coada ochiului taxiul frânând la câţiva metri de mine. Mă reped grăbită spre el şi simt un val de răceală umedă. Ups! Am intrat cu pantofii mei primăvăratici în cea mai mare băltoacă. Mă opresc puţin să evaluez situaţia, suficient cât să asist perplexată cum taxiul meu demarează în trombă. Fără mine, evident. Rămân nemişcată, străfulgerată de posibilitatea de a fi subiectul unei glume proaste.
Mă adun repede şi scotocesc înfrigurată în geantă după telefon. Să-mi comand alt taxi. Sunt deja în întârziere. Sună ocupat. Încerc la toate numerele care îmi vin în minte. Degeaba, acelaşi rezultat!

***
Mi-e foarte frig şi sunt udă. Am degetele amorţite şi mă mut înfrigurată de pe un picior pe altul. Arunc telefonul înapoi în geantă de frică să nu îl scap pe jos.
Mă pregătesc să declar că am cea mai proastă zi ever, când apare de nicaieri un taxi.
De obicei evit să iau maşini din stradă dar, date fiind circumstanţele, mi se pare o providenţă.
Mă arunc în taxi şi spun grăbită adresa. Încă tremur. Îmi fac un calcul rapid şi înţeleg că nu o să am timp de masa de prânz nici astăzi. Număr în gând a câta zi este în care fac asta.
Îmi sună telefonul. Răscolesc precipitat prin geanta mare în care am senzaţia că niciodată nu gasesc nimic. Sună strident şi îmi accentuează starea de agitatie. Îmi promit să schimb tonul de apel cu proxima ocazie. Şi geanta. În timp ce vorbesc la telefon îmi arunc ochii pe geam. Mi se pare ca nu am luat-o pe drumul cel mai scurt şi îi atrag atenţia şoferului. Acesta încearcă să îmi explice justificându-şi politicos alegerea, însă nu îl ascult. Îi fac semn să meargă mai departe şi îmi continui convorbirea.
Îi sună şi lui telefonul. Răspunde scurt şi se scuză că nu poate continua dialogul pentru că are client în maşina. Adică pe mine. Deşi nu sunt atentă, mi se pare ciudat şi reţin aspectul.
Deja am întârziat grav. Între timp îmi verific emailul şi îi sunt recunoscătoare omului de la volan că tace. Că nu e dintre cei dornici să îşi povestească viaţa.

***
Ajungem la destinaţie. Îmi arunc ochii pe aparat şi constat ca e o sumă chiar mai mică decât plăteam de obicei pe acelaşi traseu, semn că nu am ocolit. Îi întind omului banii pregătindu-mă să ţâşnesc afară.
“Vă fac reducere pentru că v-am ocolit din vina mea. Îmi cer scuze şi vă mulţumesc pentru înţelegere”. Am crezut că nu aud bine. Omul îşi ia doar o parte din banii pe care i-am întins. Rămân perplexă, incapabilă să compilez sau să am replică. Suma oricum e derizorie.
Cobor năucă din taxi şi imediat ce închid uşa demarează în trombă dispărând ca o nălucă, la fel cum apăruse. Ţin încă strâns în mână banii returnaţi, ca un copil trimis la cumpărături. Mă urăsc instant că i-am luat. Regret enorm că am fost prea grăbită să îl observ, ca n-am apucat să îi strâng mâna privindu-l în ochi.
Am uitat de întâlnire, de e-mailuri, de ritmul drăcesc al vieţii mele. Inspir adânc, pofticios aerul proaspăt.
Plouă mărunt, cu picuri uşori şi calzi. Privesc către cerul plumburiu de februarie şi zâmbesc. Primăvara e aproape!

Anunțuri