Etichete

, , , , , , , ,


Suntem analfabeti in domeniul iubiriiNe îndrăgostim şi alegem să iubim pe cineva, conform unui număr de dorinţe conştiente şi de impulsuri inconştiente.

 
Alegerea presupune afinităţi care se formează în funcţie de propriile dorinţe şi instincte, inclusiv cel de autoapărare.

 

 

Orice relaţie de iubire începe printr-o neînţelegere şi o revelaţie. Este momentul în care se întâlnesc două nevoi şi două trecuturi. Fiecare vede în celălalt posibilitatea rezolvării propriilor conflicte interioare. În funcţie de miturile personale, va cauta şi va găsi ceea ce doreşte sau ceea ce îi inspiră teamă.

 

Astfel, persoanele care se simt lipsite de apărare vor căuta şi vor opta pentru un partener care li se pare “genul pe care te poţi baza”.

 

Altele, vor alege chiar în funcţie de propriile temeri şi răni provenite din scenariile trăite în trecut, din dorinţa inconştientă de a le accesa, experimenta şi rezolva. De aici reflecţia conform căreia contrariile se atrag. Paradoxal, cineva care percepe în sine însuşi o slăbiciune sau o caracteristică negativă, va fi uşurat să găsească o altă persoană la care acest parametru este şi mai vizibil. Va putea în acest fel, pe tot parcursul relaţiei, să întreţină şi să condamne totodată acest aspect. Iar aceasta va fi o sursă continuă de contradicţii şi false raportări.

 

Teama de abandon poate avea sursa în copilărie sau chiar în adolescenţă, când o mamă grijulie şi ocrotitoare îi insuflă fiicei, de exemplu, că “bărbaţii nu vor decât sex. Imediat ce obţin ce doresc, te lasă baltă”.

Când trăieşti cu această “sabie a lui Damocles” deasupra capului, vei fi sedusă de cel care nu va încerca în mod evident să se culce numaidecât cu tine, ci îţi va trimite semnale că te preţuieşte (şi) pentru altceva. Astfel, teama de a face dragoste, va însemna “riscul de a fi abandonată”. E posibil să găseşti o rezolvare la îndemână afirmând făţiş că o relaţie strict sexuală îţi este convenabilă. În mod declarativ îl vei avertiza pe celălalt „să nu se îndrăgostească”, în timp ce totul din tine va căuta să îl subjuge.

 

Provenit dintr-o familie rigidă, vei simţi o puternică dorinţă de evadare, de libertate şi independenţă. Vei căuta pe cineva care să întruchipeze ceea ce îţi doreşti însă, în acelaşi timp, te vei împotrivi acestei dorinţe ori de câte ori aceasta îţi va aduce nesiguranţă şi discomfort.

 

La început, fiecare proiectează. Te îndrăgosteşti de proiecţia celuilalt pe care o întreţii în funcţie de “cee a ce crezi” sau “ceea ce vrei să crezi”. Se iscă în mod tacit o lege afectivă a constrângerilor. Nu te exprimi liber, nu dezvălui în totalitate ceea ce crezi sau ce simţi, de teamă că l-ai putea supăra sau dezamăgi pe celălalt şi i-ai pierde ataşamentul. Fiecare va juca un rol în funcţie de ce îşi imaginează că îsi doreşte celălalt. Va întreţine o iluzie. Primele decepţii sunt revelatoare.

 

În faza iniţială cuplul are tendinţa de a se izola, idealizându-şi relaţia. Sunt negate adesea dorinţe reale. Îndrăgostitul atribuie experienţa extraordinară pe care o trăieşte calităţilor fiinţei iubite. Nu realizează că de fapt natura relaţiei lor proiectată asupra propriei persoane e purtătoarea senzaţiilor. Instinctual, tinde spre fuziune. Şi apare dependenţa. Cei doi nu conştientizează relaţia de parteneriat ci pretind unul de la celălalt să intuiască şi să satisfacă necondiţionat, în numele iubirii, propriile nevoi- în special afective.

Reacţiile se bazează mai mult pe intenţiile atribuite partenerului decât pe faptele acestuia. Apar astfel reacţii excesive de frustrare, mânie, gelozie absolut disproportionate, tocmai pentru că se ating puncte sensibile cu rezonanţă în trecut. Poluăm relaţia cu deşeurile propriilor temeri, judecăţi, proiecţii. Fabricăm cu prea mare uşurinţă scenarii despre cum ar trebui să se comporte celălalt şi le clasăm într-un tip de comportament- răspuns pe care să îl aiba faţă de noi. Aceasta e o sursă nelimitată de decepţii, frustrări şi angoase.

 

Dependenţa îşi are originile în copilărie. Încă de la naştere suntem dependenţi psihologic şi afectiv de părinţi, iar mai apoi, emoţional, psihic şi relaţional. Ca şi cum asta ne-ar servi drept model, de-a lungul existenţei reactualizăm aceste scenarii de viaţă în relaţia cu partenerul. Într-o anumită măsură, suntem analfabeţi în domeniul iubirii. Dar ne educăm.

 

În timp, îndrăgostirea e sortită pieirii pentru a face loc unei relaţii de dragoste ce poartă cu sine cerinţe şi proiecte comune. Nu neapărat şi dorinţe identice! Singura lege general valabilă e cea a metamorfozei permanente. Schimbarea personală e unica aventură inepuizabilă şi fascinantă pe care ne este dat să o trăim. Dacă evoluăm împreună, alături, în direcţii asemănătoare sau reciproc acceptabile, iubirea va cunoaşte forme şi dimensiuni noi. Când însă evoluăm diferit, schimbarea unuia din parteneri provoacă nemulţumirea celuilalt.

 

 

***

În consecinţă, am reţineri când vine vorba de “suflete pereche”.

 

Cred mai curând că dinamica cuplului se raportează la momentul din viaţă în care se află fiecare. Pentru că mâine nu mai eşti acelaşi. Iar astazi eşti suma experienţelor din trecut. Dacă ne întâlnim la momente diferite, iubirea noastră va cunoaşte scenarii diferite.

 

Te căsătoreşti cu persoana care apare atunci când vulnerabilitatea ta este maximă” (K. Berwick)

Anunțuri