Etichete

, , , , , , , , , , , , ,


6a489bc848c7fc15ddad718ae924e351În dimineaţa următoare aşteptam entuziasmaţi în faţa hotelului.

Eu cu părul încă umed după o baie rapidă, eram pregătită pentru o experienţă inedită şi dornică de shopping în Bazar.

 

Mai apar câţiva turişti şi înţelegem repede că vom fi colegi de excursie. Eram cu toţii bine dispuşi. Ne împrietenim ad-hoc, râdem, glumim.

 
Cu întârziere de jumătate de oră, intră în parcarea hotelului ceva ce aduce a automobil. Faptul că se deplasa pe roţi era dealtfel cam singura asemănare. În rest, un maldăr de fier vechi, ruginit, scorojit, diform.

Ca să vă faceţi o imagine… amintiţi-vă autobuzele cu care se mergea în practica şcolară înainte de ’89. Era ceva cam în genul ăla dar mult mai rău. O piticanie proiectată probabil pentru a deservi drept microbuz acum un secol, fără 1 centimetru de tablă intactă, ruginit, strâmb, lovit, cu jegul gros de un deget pe ceea ce ar fi trebuit să fie geamuri. Se deplasa lent, gemând muribund şi se opintea icnind constant şi chinuit.

 

Noi ne uitam ca la un show de maşini de epocă, amuzaţi de-a dreptul. Ne-a îngheţat însă zâmbetul pe figură când din struţomobil a sărit sprinten şi voios brunetul de pe plajă. Şi-a cerut politicos scuze pentru întârzierea datorată unor “probleme de ordin tehnic” şi ne-a invitat surâzător să ne ocupăm locurile la bord, promiţându-ne cea mai tare distracţie a tuturor timpurilor.
Eu am declarat pe loc, fără nici o ezitare, că renunţ. Pot aprecia senzaţiile tari, dar ţin la siguranţa şi sănătatea mea fizică şi mentală. Arabul nici nu a vrut să audă. Ne-a explicat că a refuzat alţi turişti pentru noi iar maşina face parte din scenariul zilei, pentru a ne da şansa de a experimenta cu toate simţurile flavor-ul local autentic.

 

Mai mult de jenă şi luată pe sus m-am urcat în maşina fantomă. Şoc şi groază. Pe dinăuntru era încă şi mai rău. Scaunele purtau vag urma unei tapiţerii de pluş care picase proba timpului. Tocită, scămoşată, murdară, arsă cu ţigara, jupuită, sordidă. Sesizând probabil pe faţa mea expresia de dezgust şi teroare, mi-a făcut marea favoare de a-mi oferi un loc privilegiat pe prima banchetă din faţă, la fereastră. Care arăta mai curând a hublou opac. Am încercat pe cât posibil să nu mă ating de nimic.

 

Şi am pornit. Mi-am dat seama după faptul că era să fiu proiectată pe parbriz. În secunda următoare mi s-a confirmat după fumul gros provenit de undeva de la motor, după mirosul înţepător de combustibil şi după valul înnecăcios de praf care ne-a inundat brusc, intrând pe toate ferestrele deschise si/sau lipsă deodată. Şi prin găurile caroseriei. Ăla a fost momentul în care am avut flash-ul cu practica agricolă. M-a izbit un val de curent în ceafă şi am realizat cam ce o să mă coste greşeala de a pleca cu părul umed. Cel puţin o durere de cap şi un tratament de scalp cu noroi. M-am hotărât să rămân pozitivă şi să tratez totul ca pe o aventură pe care o voi povesti cu haz peste ani. Ceea ce tocmai se întâmplă.

 

Noroc că nu a durat mult călătoria gratuită. Spre marea mea surprindere şi uşurare, doar câteva minute am beneficiat de hurducăneli, curent, fum, praf, vâjâit. Evident, pe jos am fi ajuns şi mai repede. „My friend” motivase că Bazarul e atât de departe de oraş încât o călătorie cu taxiul e de neacceptat. Se pare că minţise.

 

Odată ajunşi în Bazar am înţeles exact care era afacerea.
„My friend” avea înţelegeri cu anumiţi comercianţi cărora le asigura flux de turişti cumpărători şi încasa comisioane.

 

Ne-a purtat încolonaţi prin bâlciul colorat, ca pe nişte copii de grădiniţă. Nu aveam voie să ieşim din rând iar dacă manifestam interes pentru marfa vreunui vânzător care nu era pe lista lui, ne lua pe sus explicându-ne cu complicitate că ne duce el într-un loc cu marfă mai bună şi preţuri mai mici.

 

După un maraton obositor printre tarabe pestriţe care toate aveau aceeaşi marfă, făcând cu greu faţă atitudinii agresive a comercianţilor zgomotoşi care încercau să ne atragă, lovindu-ne haotic de localnici, turişti, cutii, lize, suportând căldura năucitoare şi mirosurile grele, am ajuns însfârşit în locul promis.

O tarabă ca toate celelalte şi un tunisian negricios care, văzându-l pe „my friend” şi grupul nostru de 7-8 oi ameţite încolonate, a rânjit larg şi ne-a invitat extrem de politicos, chiar teatral, în umilu-i lăcaş.

 

Ne-a servit cu ceai fierbinte şi ne-a pus în vedere că refuzul ar fi un mare afront şi o impoliteţe. Apoi, pentru aproximativ 30 minute, am asistat neputincioşi la o prezentare de… covoare. Un puşti de 9-10 ani, mâna dreaptă a negriciosului, se prezenta în faţa noastră de parcă s-ar fi aflat pe una din marile scene ale lumii şi, cu un gest scurt şi ferm, derula câte o carpetă. Din politeţe, la primele 6-7 covoare ne-am arătat curioşi şi încântaţi. Cum însă prezentarea se prelungea iar marfa era foarte asemănătoare, am început să dăm semne de nerăbdare. Ne uitam când unii la alţii, când la ceas, încordaţi, neîndrăznind să întrerupem expunerea.

 

Cu fiecare produs prezentat, tunisianul se încrunta tot mai tare, pe măsură ce vedea că nimeni nu doreşte să cumpere. Mă foiam pe scaun şi, când am înţeles că ai mei colegi de suferinţă nu vor face nimic, am luat cuvântul. Le-am mulţumit gazdelor pentru primire şi le-am explicat că sunt slabe şanse ca un turist venit cu avionul să cumpere un covor cu un volum şi o greutate considerabile.
Pe masură ce vorbeam, atât ghidul cât şi vânzătorul se întunecau la faţă. Pe cât de zâmbitor, drăguţ şi politicos a fost negriciosul la venire, pe atât de mojic şi agresiv a devenit când a înţeles că nu cumpărăm nimic. Ne-a dat afară bolborosind înfuriat pe limba lui. „My friend” a fost foarte afectat şi, după ce ne-a mai învârtit prin Bazar şi ne-a mai oprit la o tarabă cu bijuterii, ne-a condus îngândurat şi ofensat direct la struţomobil.

 

Aşa cum bănuiţi, am refuzat călătoria de întoarcere în aceeasi formula, alegând să luam un taxi.

 

***
Şi aşa s-a dezlegat misterul excursiei GRATUITE pe care am plătit scump. Cu timp, nervi, frustrare, disconfort şi migrenă cumplită. Aaa, era să uit … şi cu un tratament de păr cu nămol.

Mai are sens să vă spun că hotelul nu ştia nimic de asta?

 

Şi totuşi Tunisia este o ţară fascinantă.

Anunțuri