Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


CicladeFotografiile emblematice din Grecia surprind un cer ca de cerneală, case strălucitor de albe aruncate dezordonat, parcă de o mână uriaşă, pe coasta unui deal, contrastând puternic cu cupola albastră a unei biserici aflate în depărtare.

 

Majoritatea acestora sunt făcute într-una din Ciclade.

Arhipelagul cuprinde 38 de insule mai mari şi o mulţime de insuliţe de dimensiuni reduse. Dintre acestea, doar 24 de insule sunt locuite.
Numele de Ciclade provine din cuvântul “kyklos” care înseamnă “cerc” şi ilustrează poziţionarea circulară a insulelor care alcătuiesc arhipelagul, în jurul insulei Dilos (Delos), o insulă mică, aridă şi nelocuită, însă plină de încărcătură mitologică.
Ceea ce este comun tuturor Cicladelor, sunt peisajele absolut idilice cu contraste fascinante de culori. Maci roşii care ţâşnesc dintre stânci albe şi aride, ierburi sălbatice cu miresme îmbătătoare, contraste de alb-albastru-turcoaz şi plaje pitoreşti strălucind în soare.

 

Andros4ANDROS, cea mai nordică dintre Ciclade, are acces facil de pe continent, ceea ce a propulsat-o în preferinţele atenienilor aflaţi în căutarea unui loc pentru o casă de vacanţă.

 

Lungă de 34 Km, prezintă contraste evidente între nordul sălbatic şi arid şi sudul fertil şi înverzit.

 

Andros2Chora, capitala insulei, casa faimoşilor căpitani şi armatori greci, este o combinaţie între stilurile medieval şi neoclasic.  Este un oraş construit în trepte, cu străduţe înguste, case albe cu ferestre albastre şi o nuanţă de roşu intens a acoperişurilor de ţiglă, biserici impresionante, muzee, magazine, restaurante cochete. Peste toate tronează castelul francez, construit pe un ostrov.

 

 

Tinos3TINOS este versiunea miniaturală a vecinei sale, având o formă asemănătoare şi o coastă muntoasă în centru.
Principalul sit de pe insulă conţine vestigiile sanctuarului lui Poseidon şi ale Amfitritei, aflate la 4 km NE de oraşul capitală Tinos.

 

Se spune că în anul 1822, o călugăriţă de la mănăstirea Moni Kechrovounion a avut o viziune a Fecioarei Maria. Aceasta i-ar fi transmis locul exact În care se afla îngropată o icoană cu puteri tămăduitoare, descoperinde-se astfel icoana Arhanghelului Gavril care stătuse îngropată timp de 850 de ani.

Tinos1Pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Tinos se umple de pelerini care vin la biserica Panagia Evangelistria (Buna Vestire) să se roage la icoana făcătoare de minuni.
Tinos mai este renumită şi pentru calitatea marmurei sale extrem de preţuită în antichitate. Meşteşugul sculpturii s-a transmis din generaţie în generaţie. Pe insulă încă se extrage marmură, existând chiar şi câteva ateliere de sculptură unde turiştii pasionaţi pot învăţa tehnici şi procedee.

 

 

Syros4SIROS (SYROS). Centrul administrativ al Cicladelor, Siros este o insulă aridă şi stâncoasă.

Este celebru portul natural de la Ermoupoli, oraşul lui Hermes, care a fost cândva principalul port al întregii Grecii.
Supranumit “Manchester-ul Greciei”, Ermoupoli a fost primul centru comercial şi industrial al ţării.

Majoritatea populaţiei trăieşte în satele din jumătatea sudică a insulei. În partea de nord, drumurile se pierd în poteci înguste pe care nu ajung prea mulţi vizitatori.

 

 

Mikonos2MIKONOS este una din destinaţiile cunoscute, îndrăgite şi foarte apreciate de turiştii din întreaga lume, în special de către tineri, întrucât este “insula petrecerilor”.

 

În anii ’80-’90 Mikonos era cunoscută drept centrul gay al Mării Egee. În prezent însă, comunitatea gay nu mai reprezintă decât un mic procent al petrecăreţilor din insulă.

 

Mikonos1Interiorul insulei este mic, stâncos şi arid.

Oraşul Mikonos este pitoresc, cu străduţe înguste, case albe cu accente de albastru la uşi şi ferestre, care contrastează halucinant cu nuanţele de cleştar ale cerului, străzi cochete pavate, balcoane acoperite cu flori, mori de vânt, fântâni arteziene, magazine colorate şi vesele. Este o insulă ale cărei atribute le poţi rezuma în câteva cuvinte: plajă, soare, lux şi viaţă de noapte.
Destinaţie preferată de cunoscute celebrităţi precum Shakira, Monica Belluci, Giorgio Armani, Lady Gaga, insula oferă o simfonie de culori contrastante îngrămădite pitoresc într-un mic colţ de paradis insular.

 

 

Delos5DELOS (DILOS) este o insulă aridă şi nelocuită, aflată la aproximativ 2 km SV de Mikonos. Insula, care găzduieşte doar ruinele unui oraş, poate fi vizitată numai în timpul zilei, nimănui nefiindu-i permis să îşi petreacă noaptea aici.

 

 

Delos3Este considerată o insulă sfântă, care protejează unul din cele mai valoroase siteuri arheologice din Grecia, care face parte din patrimoniul UNESCO.

Ruinele împrăştiate pe toţi cei 5 km pătraţi ai insulei, sunt dovada civilizaţiei extraordinare care a trăit aici şi a trecutului ei glorios.

Delos4Templul lui Isis, cu coloane dorice, ruine de teatre, săli de sport, stadioane, mozaicuri care pavau pe vremuri curţile interioare ale caselor, toate strălucesc în soarele arzător fără a fi umbrite de vreun munte sau copac.

Potrivit mitologiei, este locul de naştere al zeului Apollo şi al surorii sale Artemis, gemenii lui Zeus şi Leto. Hera, geloasa soţie a lui Zeus, ar fi aflat de aventura celor doi şi mai ales de faptul că Leto este însărcinată şi, furioasă, a vrut să o alunge pe aceasta de pe Pământ. Salvarea a venit de la Poseidon, zeul mării, căruia i s-a făcut milă de Leto şi i-a oferit insula Delos pentru a putea naşte aici liniştită. Venirea pe lume a celor doi copii a fost interpretată ca semn divin şi, din acel moment, insula a fost considerată sfântă.
Referitor la apariţia insulei Delos, se spune că Hercule şi Poseidon au distrus Giganţii care se războiau cu Zeus iar în momentul în care aceştia ar fi atins apa, s-au transformat în pietre gigantice dând naştere insulelor Delos şi Mikonos.

 

Naxos1NAXOS este cea mai mare insulă din Ciclade (429 km pătraţi) şi una dintre cele mai fertile. A fost centrul civilizaţiei Cicladice arhaice. Aici se află muntele Zas (Zeus).

Porivit mitologiei greceşti, Zeus a fost crescut într-o peşteră de pe muntele Zas. Aici ar fi abandonat-o Tezeu pe prinţesa Ariadna, după ce ea l-ar fi ajutat să îl ucidă pe Minotaur. Dionysos, zeul vinului, care a fost protector al insulei, a întâlnit-o pe Ariadna şi s-a îndrăgostit de ea.
În minele antice de marmură de pe un deal din apropierea staţiunii Appolonas zace din jurul anului 600 î. Hr. o statuie neterminată, de peste 10 m, despre care se crede că l-ar înfăţişa pe Apollo.

 

 

Paros3PAROS este cunoscută în special datorită marmurei care era în antichitate exploatată aici şi transportată în întreaga Grecie. Venus din Milo, sculptată în sec II î. Hr., care în prezent se află la muzeul Luvru din Paris, a fost realizată din marmură de Paros.
Bucurându-se de o abundenţă naturală şi de o fertilitate crescută comparativ cu alte insule din Ciclade, Paros a fost tot timpul prosperă. Acest lucru i-a permis să nu se axeze pe turism şi să devină prea comercială, astfel încât şi-a păstrat cultura, obiceiurile şi izul tradiţional în mai mare măsură decât insulele Mikonos sau Santorini.

 

Milos1MILOS este insula zeiţei frumuseţii. Insulă vulcanică, Milos a rămas celebră datorită statuii Afroditei (Venus din Milo) descoperită în 1820 de către un agricultor. Acesta a găsit jumătate de statuie într-una din grotele aflate pe domeniile sale. După ce s-a descoperit şi cealaltă jumătate, lucrarea a fost achiziţionată drept dar pentru regele Ludovic al XVIII-lea al Franţei.

 

Ios1IOS se spune că este locul în care se odihneşte Homer. Mormântul lui se află la Plakotos, un orăşel din nordul deluros al insulei. În fiecare an, pe 15 mai, are loc în insulă festivalul Homer, care include o procesiune în care locuitorii poartă, într-un pelerinaj de 10 km, o flacără aprinsă din port, locul unde ar fi murit Homer, până în locul în care este înmormântat.

Pe insulă există 400 de capele şi aproximativ 70 km de coastă cu plaje cu nisip şi ape turcoaz. Este o destinaţie în special preferată de cei dornici de petreceri şi viaţă de noapte tumultoasă, Ios fiind considerată “insula distracţiei”, alături de Mikonos.

 

Amorgos1AMORGOS. Specificitatea acestei insule este că nu are plaje foarte uşor accesibile.

Este o insulă muntoasă, de 121 km pătraţi, îngustă şi lungă, pe care abia în anii ’90 s-a reuşit construcţia unui drum de acces care să facă legătura între diverse părţi ale insulei. Până atunci, călătoria cu barca era singura variantă de deplasare. Din această cauză insula este mai puţin turistică, fiind în special vizitată de către cei care doresc să testeze stilul de viaţă autentic grecesc.

 

Filmul “Le grand Bleu” în regia francezului Luc Besson a scos la iveală frumuseţea acestei insule, contribuind la dezvoltarea turismului în Amorgos.

 

  Santorini6SANTORINI, cea mai sudică dintre Ciclade, este spectaculoasă, unică, contrastantă.

 

Considerată “perla arhipelagului Cicladelor”, “un mariaj de arhitectură veneţiană şi cicladică”, Santorini ar fi după părerea unor arheologi şi istorici, locul în care s-ar fi scufundat legendara Atlantida, unul dintre cele mai misterioase continente care au existat vreodată şi care a dispărut brusc şi inexplicabil, împreună cu civilizaţia avansată care îl popula.

 

Santorini3Cu o suprafaţă de numai 96 km pătraţi, insula este celebră în întreaga lume datorită peisajelor spectaculoase, a nisipului vulcanic negru, roşu sau alb, a contrastelor incredibile între partea de est şi cea de vest, precum şi a apusurilor de soare pitoreşti din staţiunea nordică Oia.

 

Insula s-a format după erupţia vulcanică din 1600 î. Hr. considerată cea mai mare catastrofă din toate timpurile, care a dus la sfârşitul civilizaţiei Minoice atât în Santorini cât şi în Creta. Erupţia a avut ca efect scufundarea în mare a părţii centrale a insulei şi apariţia Calderei, o lagună lungă de aproximativ 12 km şi adâncă de 400 m.

Santorini5Jules Verne a făcut celebră insula Santorini în “20000 leghe sub mări” şi “Insula Misterioasă” unde Căpitanul Nemo şi echipajul au fost martorii erupţiei vulcanice. Vulcanul este activ şi astăzi, ultima erupţie înregistrându-se în 1956.
Pe partea estică a insulei sunt plajele principale iar pe cea vestică staţiunile de lux, cu vedere către Caldera şi panorame spectaculoase.

Este o insulă romantică, de mood, în care numeroase cupluri, în special asiatici, îşi organizează nunta, sesiuni foto sau luna de miere.

Chiar dacă plajele nu sunt dintre cele mai pitoreşti, nefiind dintre cele cu nisip fin, apă turcoaz şi intrare lină în mare, Santorini a fost numită de BBC în 2011 “the world’s best island”.

Anunțuri