Etichete

, , , , , , ,


mainiJumătate din cei care au citit titlul, au închis deja pagina. Din cei rămaşi, trei sferturi sunt iritaţi de subiect şi sătui de sfaturi. Pentru că fericirea este o chestiune personală.

Pentru aceia din sfertul rămas, care încă au curiozitatea de a citi mai departe, avertizez că nu am reţete, sfaturi sau revelaţii placide. Şi nici citate motivaţionale.

Am doar realităţi abrupte, stări de fapt şi întrebări. Pentru că nu poţi discuta despre ceva atât de iluzoriu şi abstract, decât raportându-ne la concret şi provocând dezbateri.

 

Ce este fericirea?

DEX-ul o defineşte ca fiind o “stare de mulţumire sufletească şi deplină”.

Alţii, mult mai plastic sau filozofic, ca pe o “sursă sigură de nefericire şi nevroză” (Andrei Pleşu), “suma totală a nefericirilor care încă nu s-au întâmplat” (Romulus Dianu), “mai mult o temă de conversaţie decât o realitate palpabilă” (Teodor Mazilu), “motivarea pe care viaţa şi-o dă ei însăşi” (Simone de Beauvoir), “ideal al imaginaţiei, nu al raţiunii” (Immanuel Kant)  sau “gaura cheii prin care tragi cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge” (Ionut Caragea).

 

Diferenţa dintre “bucurie” şi “fericire”

Bucuria este o reacţie la un eveniment din mediul exterior. O emoţie de scurtă durată care are de obicei o cauză exterioară.

Fericirea se iveşte din interior şi este asociată cu un sentiment de durată.

 

Diagrama timpului tău

Fă un exercţiu de sinceritate cu tine însuţi, înşiruind pe o foaie de hârtie domeniile importante din viaţa ta, care te împlinesc: sănătate, carieră, bani, familie, dragoste, prieteni, educaţie, autocunoaştere, spiritual, estetic, etc.

Aranjează-le în ordinea importanţei pentru tine. Gandeste-te bine, nu te grăbi. Alege-le pe top 5 cele mai importante şi recunoaşte cu sinceritate cât timp le aloci în mod real în prezent, în programul tău. Reprezintă rezultatul pe o diagramă a timpului, ca în desenul de mai jos.

Diagrama

Esti surprins? Iritat? Şocat?

Realitatea este că mulţi rămân pe gânduri după acest exerciţiu simplu. Celor mai importante lucruri din viaţa noastră le acordăm cel mai puţin timp. Deşi majoritatea identifică sănătatea, familia, dragostea ca fiind pe primele locuri din punct de vedere al importanţei, au surpriza să constate că, faptic, tocmai acestea ocupă ultimele locuri pe diagrama timpului lor.

De ce? Pentru că timpul pe care îl alocăm activităţilor zilnice, nu este direct proporţional cu gradul de importanţă al acestora, conform convingerilor noastre. Iar asta este o potenţială sursă de nefericire.

 

Ce ar fi dacă?

  1. Am echilibra lista lucrurilor importante cu diagrama timpului nostru

Dacă pentru tine este importantă familia, de ce nu petreci mai mult timp cu familia? Dacă ai trecut pe listă sănătatea ca fiind importantă dar nu ai mai făcut un control medical de mai bine de un an pentru ca “nu ai avut timp”, poate e cazul să îţi revizuieşti priorităţile. Ce părere ai?

O viaţă echilibrată înseamnă o diagramă a timpului echilibrată. O viaţă fericită poate însemna o diagramă a timpului în acord cu lista ta de priorităţi şi lucruri importante.

 

  1. Ai scoate din sertar hobby-urile şi visurile ferecate şi le-ai adăuga pe diagrama timpului

Ai visat dintotdeauna să vizitezi India? Ai cochetat cu gândul de a scrie un roman? Ţi-ai dorit din copilărie să performezi pe o scenă sau să croieşti o hăinuţă? E timpul să scotoceşti prin sertarul cu dorinţe secrete, să le scoţi la lumină şi să le acorzi o şansă. Nu crezi că este o idee bună?

 

  1. Te-ai lăsa să fii fericit. Ţi-ai da voie.

Persoanele anxioase fug de fericire de teamă că o vor pierde. Persoanele cu stimă de sine scăzută, îşi obstrucţionează uneori în mod conştient fericirea, din aceeaşi teamă că vor suferi când aceasta va dispărea.

Ce-ar fi să fii deschis pentru a gestiona emoţional starea de fericire?

 

  1. Te-ai concentra pe ceea ce ai, nu pe ceea ce nu ai.

În lume, mor zilnic aproximativ 150.000 de persoane.

Zilnic, 150.000 de oameni nu se mai întorc acasă. În fiecare zi, sute de mii de suflete regretă tardiv că nu au spus sau nu au făcut mai mult pentru cei 150.000 de oameni apropiaţi, cu câteva ore înainte, când încă mai erau în viaţă.

Gândeşte-te la asta când te desparţi de cei dragi. Când ieşi pe uşa casei dimineaţa, încruntat că iar întârzii la job, arţăgos, blazat şi mult prea preocupat să parcurgi în gând lista cu task-uri. Când “arunci” în grabă copilul din masină în faţa şcolii şi tot ce îi şuieri peste umăr este “să-ţi mănânci prânzul” sau “să fii cuminte”. Când îl ameninţi că nu îi mai cumperi jucăria preferată pentru că nu a luat nota maximă la şcoală. Când îi respingi apelul mamei sau tatălui pentru că eşti în miezul zilei şi ţi-a dat şeful un raport de terminat. Când ridici iritat vocea la partenerul de viaţă pentru că insistă să ştie de tine iar tu ai lucruri „mult mai importante” de făcut. Când îi reproşezi celui drag că nu îţi oferă suficient, nu te alintă suficient, nu te iubeşte cât şi cum ai vrea. Când le reproşezi părinţilor că nu ţi-au asigurat tot ce ai dorit, în loc să fii fericit că încă îi ai şi că sunt lângă tine. Când vrei mereu mai mult şi nu apreciezi ce ai.

Ştiu, e un exerciţiu dur, dar te tratează de boala permanentei nemulţumiri. Şi te trezeşte când mai aţipeşti pe cocoaşa destinului, în galopul vieţii.

 

  1. Ai acţiona

Chiar de acum, din acest moment.

 

Ce ar fi?!

 

Anunțuri